Omenirea este inteligenta. Mai inteligenta ca niciodata. Nu ma refer la numarul oamenilor trimisi pe Luna, nici la progresele stiintifice cand remarc culmea pe care ne aflam, ci la cotidian. Avem sisteme IT elaborate pentru orice proces, expertiza si monitorizare pentru orice activitate de business, consultanti, auditori si o gramada de Guru in orice domeniu existent, inclusiv in Direct Marketing. Cumva, in paralel cu existenta lor, peste tot s-a instalat o criza severa...

Nu imi propun sa sochez prin a sustine ca aceasta concentrare masiva de inteligenta este responsabila pentru criza economica actuala.

Daca imi permiteti sa deschid o paranteza extrem de personala: sunt alte lucruri, unele vechi de cand lumea, altele conturate mai nou, pe care le acuz pentru criza. Mai exact, lacomia, demonetizarea conceptului de bun simt in sine, in favoarea ideii de inventie, de construire artificiala de pozitii privilegiate pe pietele de distributie si de productie, dobandirea acestor pozitii insotita de aroganta aferenta, lipsa de responsabilitate si pierderea totala a bunului simt. Toate aceste premise triste nu pot decat sa livreze un rezultat trist, cel pe care trebuie sa-l suportam acum.

Intrebarea pe care vreau sa o ridic, care ma macina observand acest rezultat, este: mai suntem noi oare avocatii si beneficiarii inteligentei care ne inconjura inainte sa inceapa criza ?

Trei observatii ma determina sa sustin ca nu si sa trag concluzia ca am (re)devenit prosti. Aceste observatii s-au conturat in urma unei revelatii aparent banale: criza ne-a impins catre simplificare. Fiecare veriga din lantul activitatii economice este atinsa de ea, inclusiv cele din domeniul meu de activitate, din marketingul direct. Aceasta simplificare eu nu o conotez pozitiv. Pentru a vedea ce inteleg eu prin ea, va invit sa cititi in continuare.

Prima observatie: simplificarea a fost tradusa prin taierea (masiva!) de costuri. Atunci cand bugetele pentru comunicare sunt reduse in mod sistematic, furnizorului de comunicare ii sunt limitate posibilitatile de actiune: el nu mai poate oferi aceleasi servicii ca si pana atunci. Relatia cu clientul se depreciaza, iar bugetele devin si mai mici. Dar, de data asta nu se micsoreaza pentru ca asa o dicteaza acea frica, inspirata din vocabularul crizei, a acelor directori care le manipuleaza. Se micsoreaza bugetele pentru ca, realmente, sunt bani mai putini, iar asta pentru ca o parte din clienti, neglijati fiind, au fost uitati pe drum.

A doua observatie: simplificarea se traduce prin frica de investitie, ba chiar o repulsie fata de orice idee de dezvoltare. Se crede ca orice investitie contribuie doar la vulnerabilitatea companiei. Si mai paguboasa este tendinta de a pune pe stand-by proiectele in plina desfasurare. Iar cand aceasta se intampla, abia atunci banii sunt realmente aruncati pe fereastra, pentru ca abia atunci investitia nu va mai fi recuperata. Mi-a fost dat sa vad si astfel de “simplificari”...

A treia observatie este si cea mai dureroasa. Anume, aceea a aparitiei unui nou termen: “supracalitatea”. Termenul inseamna ca indivizii sunt dispusi sa plateasca pentru continutul unui serviciu, insa nu si pentru calitatea sa. Calitatea unui servicu a ajuns o masura demonizata. Nu mai este un diferentiator fata de concurenta, nici un beneficiu adus clientului, ci doar ceva nedorit, ceva care creste costurile, fapt foarte nedorit in orice circumstante: vezi observatia unu.

Asadar, aceste trei observatii ma determina sa cred ca vremurile in care se cautau solutii inteligente si imbunatatiri peste tot, par sa fi apus... Pentru ca unii au ales, tacit sau nu, calea prostiei. Singurul argument in favoarea acestei alegeri este lupta pentru supravietuire in vremurile grele cu care ne confruntam. Intrebarea decisiva devine atunci daca prostia ne va face mai apti pentru supravietuire. Eu zic ca nu...

... Pentru ca nu imi imaginez supravietuirea in lipsa comiterii catre proiecte noi, catre lucruri bine facute si gandite pana la capat. Si nu cred ca o situatie complexa se rezolva tocmai prin ignorarea complexitatii ei, sperand ca astfel o sa dispara. Atunci cand o companie si stakeholderii ce o inconjoara, aleg toti sa taie, din economie, exact bugetele care pot genera in continuare veniturile acelei companii, atunci cred ca avem de-a face cu prostie.

Atunci, ramane de sperat doar ca nu ne vom prosti de tot. Dincolo de povestea cu criza.